Nici nu a terminat bine cu activitățile sale de revitalizare - seria de ateliere de fierărie și târgul de meșteșuguri - și partenerul nostru român din proiect, - Fundația Mihai Eminescu Trust, revine cu altele. De data aceasta, 25 de copii din Comuna Orăștioara de Sus vor fi implicați în 7 ateliere practice tare interesante, în perioada 24-27 octombrie. Invață și lucrează practic cu noțiuni și concepte ce țin de cultura dacilor sau a lumii antice.
Copiii vor modela lut în forme ceramice specifice mediului dacic și vor realiza decorul aplicat și incizat specific ceramicii, ca mai apoi să se familiarizeze cu tehnica decorării vaselor ceramice.
Vor aplica practic una dintre modalitățile de măsurare folosite în antichitatea epocii fierului și vor recrea scrierea folosită în lumea antică în zona Munților Orăștiei. Vor afla și recrea jocurile folosite în mediul român și vor construi fel și fel de machete după modelul dacilor.
Proiectul de restaurare și revitalizare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia este un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programului RO-CULTURA, apelul „Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice”.
EEA and Norway Grants
Programul RO-Cultura
Granturi SEE & Norvegiene
Ministerul Culturii
Unitatea de Management a Proiectului - UMP
Institutul Național al Patrimoniului
Consiliul Judetean Hunedoara
Mihai Eminescu Trust
Møre og Romsdal fylkeskommune